CFR Călători informează că în minivacanţa prilejuită de Sărbătorile de Paşte, capacitatea de transport va fi adaptată la nivelul întregii reţele feroviare în funcţie de evoluţia şi dinamica traficului de pasageri, în special, la trenurile către cele mai solicitate destinaţii: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Satu Mare, Timişoara, Vatra Dornei.
„Recomandăm tuturor pasagerilor planificarea din timp a călătoriei cu trenul. Biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipaţie: Online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele XsellKiosk din gări; de la automatele ZebraPay; direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR; de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism)”, spun reprezentanţii CFR.
Programul agenţiilor de voiaj CFR
În zilele libere de sărbătoare legală – 6, 8 şi 9 aprilie, vor fi deschise agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iaşi, conform programului de lucru al centrelor comerciale, restul agenţiilor de voiaj fiind închise.
În perioada 7 – 9 aprilie 2018, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio precum şi unele trenuri Regio nu vor circula.
„Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/ sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021 / 9521 sau să se adreseze personalului nostru din staţii”, mai spun reprezentanţii CFR.