Zapada cazuta in Baia Mare, precum si in restul Maramuresului a ingreunat circulatia rutiera la primele ore ale diminetii de miercuri. Drumarii au precizat ca nu s-au semnalat probleme nicaieri in judet, dar au sfatuit soferii sa fie precauti pentru ca vizibilitatea este redusa si carosabilul umed pe toate soselele.
Potrivit oficialilor de la societatea Drumuri – Poduri, care se ocupa de intretinerea drumurilor judetene, s-a actionat cu utilajele de deszapezire inca din cursul noptii de marti spre miercuri.
Dispecerul de serviciu a declarat ca s-a iesit pe traseul de la Cavnic spre Budesti in jurul orei 2, unde stratul de zapada a atins 5-10 centimetri. Pana in cursul diminetii s-au folosit in jur de 50-60 de tone de material antiderapant.
Matei Loghin, inginer in cadrul sectorului Drumuri Nationale Maramures, a precizat ca, la orele diminetii, carosabilul era umed pe toate soselele, dar ca nicarieri nu mai era strat de zapada. ”S-a actionat atat noaptea, cat si in cursul diminetii. Prognoza meteo nu a indicat precipitatii atat de abundente. De joi se anunta insa o incalzire a vremii”, a declarat acesta.
Drumarii de la Compania Nationala au avut de intervenit in pasul Gutai, la Huta-Certeze, la Viseu – in Dealul Stefanitei, precum si in pasul Prislop – la Borsa. S-a actionat cu utilajele de deszapezire cu lama si s-au imprastiat circa 80 de tone de material antiderapant.
Foto: Prima ninsoare din iarna 2007-2008 in Baia Mare (c) eMaramures.ro
Sursa: Meda Muntean