Un accident de circulatie s-a produs in dupa-amiaza zilei de azi, 29 iunie, la Rohia, unde o masina cu numere de inmatriculare straine a iesit de pe carosabil, a derapat cativa zeci de metri si apoi s-a izbit de un zid din beton aflat la marginea drumului. In urma evenimentului, doi tineri se zbat intre viata si moarte, fiind nevoie de transportarea lor de urgenta la Spitalul Judetean din Baia Mare. Un al treilea ocupant al masinii se afla, de asemenea, internat, dar la unitatea medicala din Targu Lapus, starea lui fiind mai putin grava. Aurelian, un cititor al ziarului electronic eMaramures.ro, s-a aflat in zona la scurta vreme dupa producerea accidentului si a trimis pe adresa redactiei imagini cu masina facuta zob in urma impactului.
Cititorul eMaramures.ro a semnalat ca accidentul a avut loc in jurul orei 17.30, pe drumul spre Rohia. El a precizat ca autoturismul a derapat peste 40 de metri pana sa se loveasca de zidul din beton.
In zona au intervenit echipajul de prim ajutor de la Targu Lapus, pompierii, politistii si cei de la ambulanta. Din primele cercetari s-a stabilit ca viteza a cauzat accidentul, soferul pierzand directia volanului intr-o curba. El nu a mai reusit sa redreseze autoturismul, care a parcurs necontrolat cateva zeci de metri prin santul si campul de pe marginea drumului.
In urma impactului de zid, soferul a fost proiectat din masina, un pasager a ramas incarcerat, iar al treilea ocupant a fost scos de martori. In starea cea mai grava a fost gasit conducatorul auto, care a suferit multiple leziuni si a intrat in coma.
In mod surprinzator, cu rani usoare a scapat victima incarcerata. In schimb, starea de sanatate a celui de-al treilea pasager s-a inrautatit brusc, iar medicii au decis sa il trimita, impreuna cu soferul, la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare, fiind nevoie de investigatii amanuntite si interventii care nu se puteau efectua la Spitalul Orasenesc Targu Lapus. Ranitii sunt toti tineri, sub 25 de ani.
Ii asteptam si pe alti cititori ai eMaramures.ro sa intre in actiune si sa ne semnaleze evenimentele care se petrec sub ochii lor. Puteti trimite text, foto, video pe adresa redactiei: stiri@emaramures.ro De asemenea, orice stire o puteti anunta telefonic la numarul 0753.151.650, la care va raspunde un redactor al eMaramures.
Sursa: Andrei Gherghel