„În momentul în care ai negociat cu AUR și cu PSD, nu pot să am secretari de stat în ministere, pentru că eu nu știu ce interese vor reprezenta acolo, ale AUR, ale PSD”, spune, la Digi24, Florin Cîțu.
În privința directorilor susținuți de USR PLUS în instituții deconcentrate, spune că aceștia au câștigat concursuri și că va fi respectată legea. Dan Barna a explicat de ce nu au demisionat secretarii de stat și prefecții USR PLUS: „Nu sunt votați de Parlament. Este dreptul și atributul premierului să decidă cum își structurează Cabinetul”.
Miniștrii USR PLUS au demisionat marți dimineața. Dacian Cioloș le-a transmis un mesaj secretarilor de stat USR PLUS.
„Aș vrea să le transmit câteva gânduri colegilor din administrație care au fost sau vor fi demiși de premierul Cîțu în aceste ore. Am trăit și eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe care l-am condus, frustrarea și sentimentele care vă apasă acum pe voi. Nu e simplu, știu ce ați făcut în aceste luni, cu ce dedicare și speranțe v-ați început mandatele și de ce greutăți v-ați lovit. Știu și că nu v-a fost simplu să renunțați la alte angajamente pentru a intra într-o administrație care se opune reformelor și stilului nostru de lucru”, le transmite, pe Facebook, Dacian Cioloș secretarilor de stat demiși de Florin Cîțu.
„Nu ați făcut nimic greșit! Dimpotrivă, sunteți victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcție pe care o ocupă și cu voturile noastre și cu care de ceva vreme nu se mai poate lucra în interesul cetățenilor.
Credința mea este că nu peste mult timp el va fi cel care va lua o pauză de guvernare și voi veți face ce ați început cu profesionalism. Vă mulțumesc și sper să vă revăd la lucru cât mai repede în aceeași coaliție, dar cu un alt premier”, conchide copreședintele USR PLUS.