CNSU a decis joi seară, desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică a elevilor indiferent de rata de infectare, cu criterii clare pentru suspendarea orelor în funcţie de numărul de cazuri şi cu teste rapide de salivă.
În cazul unei incidenţe a cazurilor de COVID-19 de peste 6 la mie, magazinele se închid la 22.00, iar nunţile şi botezurile au limită de participanţi cu condiţia vaccinării sau să fi trecut prin boală, neexistând opţiunea testării.
Masca devine obligatorie în spaţiile publice închise şi deschise, a decis CNSU.
Cîţu: Copiii care nu vor fi testaţi urmează cursurile online
Premierul Florin Cîţu a declarat că testarea elevilor va fi efectuată de personalul din cabinetele şcolare, la cerere de către DSP-ul din localitate sau într-o clinică agreată de părinte şi a precizat că şcolarii care nu se testează vor continua cursurile online.
Cîţu a fost întrebat joi seară, la TVR 1, dacă autorităţile au luat în calcul şi situaţia în care părinţii nu doresc să le fie testaţi anti-COVID copiii.