In Cluj-Napoca se respira cel mai curat aer din Europa, conform unui clasament al gradului de poluare in cele mai mari 100 de orase ale Vechiului Continent. Bucurestiul ocupa locul 86, iar Timisoara – 64. Rezultatele arata ca, in ansamblu, in Europa se respira mai bine in nord, decat in sud si est.
Clasamentul a fost publicat de Asociatia ‘Respire’ in parteneriat cu revista „We demain’ si realizat folosind baza de date Airbase a Agentiei Europene de Mediu, care strange inregistrarile tuturor statiilor europene de masurare a calitatii aerului. Clasamentul a fost determinat prin adaugarea numarului de zile de depasire, in 2011, a unor praguri sanitare de catre trei poluanti: PM10 (particule cu diametrul mai mic de 10 microni), dioxidul de azot si ozonul. Numarandu-se printre principalii agenti nocivi din aer, acesti trei poluanti periculosi pentru sanatate pot provoca tulburari respiratorii, boli cardiovasculare, cancere pulmonare si pot cauza decese timpurii, relateaza Le Monde.
Desi bogata in informatii, clasificarea obtinuta cheama la precautie. Acest clasament reflecta conditiile geografice foarte diferite — orase situate la altitudine, orase situate in depresiuni etc. — dar si dispozitive de masurare a calitatii aerului foarte inegale in ceea ce priveste fiabilitatea. „Masurarea imperfecta a poluarii este un semn care arata ca Europa nu este suficient de proactiv in aceasta problema„, subliniaza Sébastien Vray, presedintele asociatiei ‘Respire’.
Astfel, surprinzator, Cluj-Napoca, oras din nord-vestul Romaniei, este in fruntea palmaresului, scrie Le Monde. Dar, precizeaza asociatia, acest oras cu 324.000 de locuitori nu are decat doi senzori, care nu masoara particulele fine, in timp ce Berlinul, care detine o retea de 48 de statii de masurare, se situeaza abia pe locul 65.
Cu toate aceste rezerve, harta arata ca doua treimi din cele mai mari orase din Europa depasesc in mod regulat, de mai mult de 35 de ori pe an, limitele regulamentare, spune Sébastien Vray. Imaginati-va ce s-ar intampla daca toate datele ar fi perfect fiabile — lanseaza el.
Potrivit unui raport publicat in 2013 de catre Agentia Europeana de Mediu, noua din zece oraseni ai Uniunii Europene respira cel putin un poluant atmosferic dintre cele mai nocive, la niveluri pe care OMS le considera periculoase pentru sanatate. „Exista o corelatie puternica intre calitatea scazuta a aerului si numarul de masini diesel”, spune Nicolas Imbert, director la Green Cross France et Territoires. Franta, cu 70% masini diesel, nu are nici un oras printre cele 40 cel mai putin poluate din acest clasament.
Nici Italia nu sta mai bine, cu 30% vehicule diesel. Niciun oras italian nu figureaza in top 40, iar trei se claseaza pe ultimele 11 locuri — Roma (89), Torino (91) si Milano (98). In schimb, Regatul Unit, cu 25% masini diesel, are sase orase pe primele zece locuri si niciunul in ultimele zece.
In estul continentului, Ungaria, Polonia, Republica Ceha si Slovacia platesc si ele dependenta lor de carbune. Doar orasul Gdansk (35) figureaza printre primele 50 de orase ale clasamentului.
In general, printre orasele cel mai bine clasate se afla cele care practica o politica de descurajare a traficului de autoturisme personale, dezvoltand o politica de mobilitate urbana sustenabila. Orasele pilot ale miscarii ‘Slow Cities’, nascuta in 1999 cu scopul de a promova ritmurile lente de circulatie, sunt bine pozitionate: Edinburg (2), Bristol (12) — in Regatul Unit, Bonn (10) — in Germania, Utrecht (11), Rotterdam (21) — in Olanda, dar si Valencia (20) — in Spania, Malmo (25) si Goteborg (26) — in Suedia.
Sursa: Agerpres