Peste 7 milioane de cetateni UE traiau si lucrau in alt stat membru in 2013, pe primul loc aflandu-se romanii – peste 1,2 milioane -, urmati de polonezi si de italieni, a anuntat, joi, Comisia Europeana. Anul trecut, peste sapte milioane de cetateni UE traiau si munceau in alta tara membra, potrivit datelor publicate de CE.
Aproape 78% din cetatenii UE aflati in alta tara erau, in 2013, activi din punct de vedere economic, iar 68% din ei aveau un loc de munca. Pe primul loc, potrivit datelor prezentate de Comisie, se afla romanii. Astfel, 1,29 milioane de romani munceau anul trecut in alte tari din Uniunea Europeana. Pe pozitia a doua se aflau polonezii – 1,05 milioane, iar pe locul al treilea, italienii – 677.300.
Cu toate acestea, numarul romanilor si polonezilor care muncesc in alte tari a scazut fata de perioada de dinaintea crizei (2004-2008). Numarul polonezilor s-a redus cu 41% si al romanilor cu 33%, in timp ce a crescut cu 38% numarul locuitorilor din sudul Europei care aleg sa lucreze in alt stat UE.
Conform Comisiei, maltezii nu au fost inclusi in clasament, intrucat numarul celor care lucreaza in UE este nesemnificativ. 15.700 de luxemburghezi lucrau in alte tari, 18.000 de sloveni, 21.000 de ciprioti si 27.300 de estoni. In afara de cele 7 milioane, aproximativ 1,1 milioane de cetateni UE traiau intr-o tara dar munceau intr-una vecina.
Principalele destinatii ale muncitorilor UE sunt Germania (1,88 milioane), Marea Britanie (1,48 milioane), Italia (792.000) si Spania (764.000). Pentru Romania, Bulgaria, Ungaria si Lituania nu exista date despre numarul cetatenilor UE care lucrau in aceste tari, anul trecut.
Sursa: Mediafax