Eurodeputatul Claudiu Târziu, co-fondator al formațiunii politice naționaliste, a sugerat, într-o declarație pentru Ziare.com, că ar putea fi candidatul partidului la prezidențiale. Cu condiția ca AUR și restul mișcării suveraniste să îl considere omul potrivit în acest rol.
Claudiu Târziu a confimat faptul că George Simion, președintele AUR, nu va intra în cursa prezidențială, așa cum a promis anterior în mod public, în mai multe rânduri. Această decizie lasă partidul în căutarea unei „figuri reprezentative”, care să fie agreată de toți suveraniștii.
„Eu nu am fost nici în discuția partidului, decât informal, ca persoană, pentru această funcție. Nu am emis această pretenție de a fi candidatul partidului. L-am susținut pe George Simion, așa cum știți. În condițiile date, cred că George Simion nu va mai candida și are toate motivele să o facă, să nu mai candideze, inclusiv promisiunile pe care le-a făcut”, a afirmat liderul AUR pentru sursa citată.
Deși afirmă că nu a avut vreo pretenție de a deveni candidatul AUR la prezidențiale, Claudiu Târziu nu exclude această variantă.
„Ar trebui să fie o altă figură reprezentativă pentru toți suveraniștii și, încă o dată, acceptată de toți suveraniștii. Dacă acea figură voi fi eu, adică dacă toți cei din partea asta a eșichierului politic vor considera că aș fi un candidat potrivit, pe care să îl susțină fără rezerve, da, atunci mi-aș asuma această poziție. Dar, încă o dată, nu s-a pus problema, nu am lansat asemenea propunere în discuție. Au fost niște discuții informale în partid, iscate de alți colegi de-ai mei, la care eu nu am participat”, a mai declarat Claudiu Târziu.