Clipe de groază pentru o tânără don Maramureș. Femeia de 27 de ani a fost răpită de fostul iubit – împotrivă căruia a obținut un ordin de protecție. Norocul ei a fost că întreaga scenă a fost văzută de șeful fetei.
Au fost clipe terifiante pentru o tânără de 27 de ani din Maramureș. Imediat după terminarea programului la brutăria din localitatea Ulmeni, acolo unde lucrează, fata a fost pândită de fostul ei iubit și forțată să meargă cu el. Influențat de aburii alcoolului, după o discuție scurtă, agresorul a răpit-o pe fată și a dus-o pe un câmp.
Clipe de groază pentru o tânără de 27 de ani din Maramureș
Bărbatul de 36 de ani avea deja un ordin de protecție emis de poliție – din cauza comportamentului violent și al amenințărilor repetate asupra fetei, însă asta nu l-a împiedicat să își distrugă brățara de monitorizare cu scopul de a-și pierde urma.
Răpirea a fost observată de șeful tinerei și cel care a sunat la 112: „Având în vedere situația de pericol în care se afla femeia, au fost angrenate mai multe forte și la mai puțin de o oră de la sesizarea faptei victima a fost găsită de polițiști”, Florina Meteș, purtător de cuvânt IPJ Maramureș:
Autoritățile au găsit-o pe tânără abandonată pe un câmp din apropiere, în stare de șoc și rănită, în timp ce o altă echipă de polițiști au mers în căutarea răpitorului. Agresorul a fost găsit pe agresor în localitatea sa natală din județul Sălaj, la aproximativ 15 km distanță de câmpul unde a abandonat-o pe fosta lui iubită.
Oamenii legii l-au reținut pentru 24 de ore și au decis arestarea lui pentru următoarele 30 de zile. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și distrugere.
”În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, în colaborare cu cei din judeţul Salaj, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat şi în prezent se află în custodia poliţiei. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării faptelor şi dispunerii măsurilor legale”,
În urma administrării probatoriului de către poliţişti, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul din judeţul Sălaj. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureş”, a anunţat IPJ Maramureş.