Freddie Saddam Maake revendica paternitatea vuvuzelei. Acum este omul cel mai detestat de pe mapamond si poate cel mai nefericit, dupa cum a scris 20minutes. In timp ce sute de mii de vuvuzele sunt vandute zilnic ca painea calda, in Africa de Sud si in lumea intreaga, Freddie Saddam Maake se jura pe toti sfintii ca el a inventat obiectul atat de urat astazi.
El spune ca a modificat un claxon de masina la mijlocul anilor 1970 si ca a perfectionat apoi aceasta arma de distrugere in masa a timpanelor. Numai ca nu s-a gandit niciodata sa-si inregistreze inventia, asa ca profiturile nu intra in buzunarul sau.
El locuieste la Tembisa, un oras de un milion de locuitori, la nord de Johannesburg. Aici se antreneaza, in timpul Campionatului Mondial, Coreea de Nord. Chiar daca nu este milionar, spera sa devina.
Barbatul de 55 de ani da interviuri numai pe bani. “Putem cadea de acord pentru 1.000 de ranzi (100 de euro)”, ii spune el corespondentului publicatiei 20minutes, care a scris despre el. Maake a dezvoltat o mica afacere, pentru ca ziaristii, veniti de pe tot globul (Brazilia, Polonia si Belgia au avut interviuri joi, iar Franta, vineri), sunt de acord sa plateasca declaratiile acestui suporter al selectionatei Africii de Sud.
Este, totusi, nimic in comparatie cu ceea ce strange in fiecare zi Neil Van Schalkwyk, care, simtind de unde bate vantul, a brevetat vuvuzela din plastic. Costul de fabricatie este de doar 60 de eurocenti, iar pretul de vanzare mediu la toate semafoarele din Johannesburg, 5 euro. Este imposibil de facut un bilant acum, dar, la vederea marii de vuvuzele, se poate ca Van Schalkwyk sa plateasca impozit ceva mai mare decat Maake, se incheie ironic articolul din 20minutes.
Sursa: Agerpres