Primul presedinte de culoare sud-african Nelson Mandela, in varsta de 91 de ani, va decide duminica daca va asista la finala Cupei Mondiale de fotbal 2010, ce va avea loc pe stadionul „Soccer City” din Johannesburg, a anuntat miercuri fundatia sa. „Noi reiteram faptul ca Mandela si familia sa vor lua o decizie in privinta prezentei sale la finala, in aceeasi zi”, a precizat Fundatia Nelson Mandela intr-un comunicat. „Am luat nota de invitatia FIFA facuta lui Nelson Mandela de a asista la ceremonia de inchidere a Cupei Mondiale”, se mai arata in comunicat.
Comitetul de organizare a Cupei Mondiale a anuntat ca Nelson Mandela va fi binevenit la finala dintre Olanda si Spania. Eroul luptei anti-apartheid, care va implini 92 de ani pe data de 18 iulie, este din ce in ce mai slabit, iar aparitiile sale publice au devenit sporadice. Sambata trecuta, el a primit delegatia Ghanei, eliminata de Uruguay in sferturile de finala ale Cupei Mondiale.
FOTO: api.ning.com
Sursa: Agerpres