Nationalele de fotbal ale Olandei si Spaniei, care vor disputa duminica finala Cupei Mondiale 2010, la Johannesburg, se vor intalni prima oara la un turneu final, exceptand un meci de la Jocurile Olimpice din 1920, noteaza AFP, citata de Agerpres. Cele doua tari nu au jucat niciodata una impotriva alteia la un campionat mondial sau european. Singurele meciuri oficiale dintre ele au fost in preliminariile Euro 1984, cand Spania a castigat la ea acasa (1-0), iar Olanda si-a luat revansa pe teren propriu (2-1). Victoria din 1983 a fost ultima a Spaniei contra nationalei Oranje, care in ultimele trei intalniri directe a obtinut doua victorii si un egal.
Doar cinci jucatori implicati in finala de duminica au evoluat in meciuri directe, doua amicale din 2000 si 2002, castigate de reprezentativa batava. In 2000 (Spania – Olanda 1-2), Casillas, Xavi si Puyol (inlocuit in minutul 55) au fost titulari la spanioli, in timp ce van Bommel a intrat dupa pauza la olandezi. Au fost atunci primele selectii pentru Puyol (ajuns in prezent la cota 89) si Xavi (92). In 2002 (Olanda – Spania 1-0), van Bommel (schimbat in minutul 64) si Puyol au fost singurii titulari prezenti inca la nationala in 2010, in timp ce fundasul olandez Ooijer a evoluat in repriza secunda.
Bilantul celor noua meciuri directe este echilibrat: cate patru victorii pentru fiecare echipa si un meci egal. Primul joc dintre cele doua tari a fost castigat de „la Roja” (3-1), in finala JO din 1920 (in acea perioada nu exista limita de varsta pentru jucatori, iar meciurile de la turneele olimpice erau luate in calcul in palmaresul nationalelor).
Cele noua meciuri au fost urmatoarele:
27/03/2002, Rotterdam, Olanda – Spania 1-0 (amical)
15/11/2000, Sevilla, Olanda 2-1 (amical)
21/01/1987, Barcelona, Spania – Olanda 1-1 (amical)
16/11/1983, Rotterdam, Olanda – Spania 2-1 (preliminarii Euro 1984)
16/02/1983, Sevilla, Spania – Olanda 1-0 (preliminarii Euro 1984)
23/01/1980, Vigo, Spania – Olanda 1-0 (amical)
02/05/1973, Amsterdam, Olanda – Spania 3-2 (amical)
31/01/1957, Madrid, Spania – Olanda 5-1 (amical)
05/09/1920, Anvers, Spania – Olanda 3-1(JO).
De doua ori campioana europeana (1964, 2008), regina a fotbalului de club (12 Ligi ale Campionilor), Spania s-a calificat miercuri in prima sa finala de Cupa Mondiala, eliminand in semifinale Germania (1-0). Spania, campioana europeana en titre, va incerca sa devina campioana mondiala, ceea ce ar insemna o dubla reusita pana in prezent doar de Germania (Euro 1972 si CM 1974) si Franta (CM 1998 si Euro 2000). Olanda a jucat si a pierdut doua finale de Cupa Mondiala, in 1974 si 1978. Finala de duminica va fi a opta intre doua selectionate europene. La capatul ei, o a opta nationala va deveni campioana mondiala, dupa Brazilia (5 trofee), Italia (4), Germania (3), Uruguay (2), Argentina (2), Anglia (1) si Franta (1).
FOTO: fifa.com
Sursa: Agerpres