Infrangerea nationalei olandeze, de catre Spania, in finala Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud, a fost primita cu multa tristete, la Amsterdam, acolo unde aproape 180.000 de persoane au urmarit meciul, pe un ecran gigant, informeaza AFP. Dupa fluierul final al arbitrului englez Howard Webb, suporterii ”Portocalei mecanice” au acuzat socul, multi au plans, iar altii si-au acoperit fetele, ori s-au trantit pe jos. Imediat, dupa golul reusit de spaniolul Andres Iniesta, in minutul 116 al meciului, numerosi suporteri au inceput sa paraseasca piata din centrul orasului Amsterdam. Acolo a fost o multime portocalie, venita sa sarbatoreasca primul titlu mondial la fotbal cucerit de Olanda, dar finalul a fost altul. Tricouri, steaguri si peruci, toate de culoare portocalie, au fost pregatite de fani, pentru a urmari meciul si a se bucura de titlul mondial.
”Nu pot sa cred, am ajuns asa departe, chiar pana in prelungirile finalei si am pierdut primind un gol stupid”, s-a lamentat Rafi Friedmann, 19 ani, foarte abatut. ”Suntem deceptionati, dar, pe de alta parte, este o zi superba. Este totusi o mandrie ca am ajuns in finala”, supune Fons Bongers, 51 de ani, care vede si partea buna a prezentei olandeze la competitia din Africa de Sud. Conform surselor Politiei, cam 24.000 de persoane au asistat la Rotterdam, la transmiterea finalei, pe doua ecrane mari. Asemenea zone ale suporterilor au fost amenajate si la Utrecht sau Maastricht. Spania a castigat Cupa Mondiala de fotbal din Africa de Sud, dupa ce a invins Olanda in finala cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), dupa prelungiri, duminica seara, pe stadionul ”Soccer City” din Johannesburg.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult