Echipa Braziliei a invins Camerunul cu scorul de 4-1 (2-1), luni, pe ”Estadio Nacional” din Brasilia, si a castigat in Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie). Echipa ”auriverde” s-a impus fara probleme, prin golurile marcate de Neymar (17, 35) – foto, Fred (49) si Fernandinho (84), golul de onoare al africanilor fiind semnat de Joel Matip (26). Brazilia va juca in optimi cu formatia de pe locul secund in Grupa B, Chile, o confruntare care se anunta foarte dificila pentru gazde.
Brazilia a inceput in forta si a ratat prima ocazie de gol in minutul 2, dar suturile lui Paulinho si Luiz Gustavo au fost blocate in extremis de apararea cameruneza. Africanii au incercat sa profite de spatiile mari lasate in aparare de brazilieni si au creat pericol pe contre, astfel ca Marcelo s-a opus providential la sutul lui Enoh (9).
Selecao a deschis scorul in minutul 17, prin Neymar, care a a reluat simplu o centrare de pe partea stanga, de la Luiz Gustavo, dupa ce Moukandjo a pierdut o minge aproape de centrul terenului: 0-1. Vedeta Barcelonei a marcat golul 100 al CM 2014, la meciul cu numarul 100 al Braziliei la Cupa Mondiala.
Neymar a mai avut o situatie buna (20), dar Itandje a respins balonul. Fred a fost si el aproape de gol, dar portarul camerunez a retinut mingea in extremis (21). Camerun nu a renuntat, in ciuda forcingului brazilian, iar Thiago Silva a fost aproape de autogol (25), Matip a reluat cu capul si mingea a sters bara transversala (26), pentru ca la faza urmatoare fundasul lui Schalke sa reia simplu din doi metri centrarea lui Allan Nyom: 1-1 (26).
Dupa mai multe momente dificile ale brazilienilor, in fata unei echipe neasteptat de ofensive a Camerunului, Neymar a primit o minge pe culoar, a driblat un fundas si l-a invins pe Itandje, devenind golgheterul la zi al competitiei, cu patru goluri: 1-2 (35).
Hulk a ratat o ocazie mare in finalul primei reprize, sutand din sapte metri in portarul Itandje (45+1). Hulk a irosit si prima ocazie a partii secunde (47), cand a fost deposedat in ultimul moment, in careu, dupa care sutul lui Fred a fost respins in corner de Itandje. Portarul camerunez a mai salvat un gol la lovitura libera a lui Neymar (49), dar nu a mai putut face nimic la atacul urmator, cand Fred, din pozitie de ofsaid, totusi, a trimis in plasa centrarea lui Marcelo: 1-3 (49).
Minute bune Selecao nu a mai fortat, dar finalul i-a obligat pe brazilieni sa mai marcheze, pentru a fi siguri de primul loc in grupa, avand in vedere scorul din meciul Croatia – Mexic. Oportunitatea s-a ivit dupa o greseala a lui Mbia, in apropierea propriului careu, Fernandinho marcand golul al patrulea al gazdelor: 4-1 (84).
Brazilia a castigat grupa, nu fara emotii, dupa acest succes, iar Camerunul paraseste competitia cu trei infrangeri si un singur gol marcat (chiar Braziliei).
Camerun – Brazilia 1-4 (1-2)
Au marcat: Joel Matip (26), respectiv Neymar (17, 35), Fred (49), Fernandinho (84).
Brasilia, ”Estadio Nacional Mane Garrincha”: 69.112 spectatori
Cupa Mondiala 2014 – Grupa A
Au evoluat echipele:
Camerun: 16. Charles Itandje – 22. Allan Nyom, 3. Nicholas Nkoulou (capitan), 21. Joel Matip, 12. Henri Bedimo – 7. Landry Nguemo – 17. Stephane Mbia, 18. Enoh Eyong – 8. Benjamin Moukandjo (20. Edgar Salli, 58), 10. Vincent Aboubakar (15. Achille Webo, 72), 13. Eric Choupo-Moting (11. Jean Makoun, 81). Selectioner: Volker Finke.
Rezerve neutilizate: 1. Loic Feudjou, 23. Sammy Ndjock – 2. Benoit Assou-Ekotto, 4. Cedric Djeugoue, 5. Dany Nounkeu, 9. Samuel Eto’o, 14. Aurelien Chedjou, 19. Fabrice Olinga.
Brazilia: 12. Julio Cesar – 2. Daniel Alves, 3. Thiago Silva (capitan), 4. David Luiz, 6. Marcelo – 8. Paulinho (5. Fernandinho, 46), 17. Luiz Gustavo, 11. Oscar – 7. Hulk (16. Ramires, 63), 9. Fred, 10. Neymar (19. Willian, 71). Selectioner: Luiz Felipe Scolari.
Rezerve neutilizate: 1. Jefferson, 22. Victor – 13. Dante, 14. Maxwell, 15. Henrique, 18. Hernanes, 20. Bernard, 21. Jo, 23. Maicon.
Arbitru: Jonas Eriksson; arbitri asistenti: Mathias Klasenius, Daniel Warnmark (toti din Suedia); arbitru de rezerva: Svein Oddvar Moen (Norvegia)
Cartonase galbene: Enoh (12), Salli (75), Mbia (80).
Foto (c) fifa.com
Sursa: Agerpres