Selectionata Rusiei, condusa de antrenorul italian Fabio Capello, a ajuns azi, 8 iunie, la Sao Paulo, in Brazilia, unde va disputa primul sau turneu final din 2002, relateaza AFP.
La plecarea de la Moscova, unde circa 200 de fani au salutat echipa, Fabio Capello, 67 ani, a declarat: ”Jucatorii sunt gata sa dea tot ce au mai bun in Brazilia. Nu ma hazardez la niciun pronostic, pentru ca fiecare echipa are o sansa sa castige Cupa Mondiala inaintea loviturii de incepere. Cred ca echipa cea mai puternica va castiga trofeul.
Ne cunoastem bine adversarele din grupa, le-am vazut jucand si batalia pentru primele 2 locuri va fi foarte stransa cu adevarat”. Printre cei care au urat succes echipei nationale s-a numarat si capitanul Roman Sirokov, care a pierdut Mondialul din cauza unei accidentari la genunchi. Mijlocasul rus se va opera saptamana viitoare in Finlanda.
Repartizata in grupa H, Rusia va debuta la Mondial cu Coreea de Sud (17 iunie) la Cuiaba, dupa care vor urma meciurile cu Belgia pe 22 iunie la Rio de Janeiro si Algeria pe 26 iunie la Curitiba.
Sursa: Agerpres