Pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că toate regionalele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) dispun de toate utilajele, personalul, carburantul și materialele antiderapante necesare gestionării în continuare a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, pe toată perioada iernii.
De la începutul sezonului de iarnă 2018-2019, CNAIR a răspândit pentru menținerea infrastructurii rutiere în condiții de siguranță, peste 316.000 tone de sare, 1.195 tone clorură de calciu și 297,450 tone produs ecologic.
La ora actuală în toate bazele de deszăpezire ale CNAIR sunt în stoc peste 56.000 tone sare, 1500 tone clorură de calciu și 509 tone produs ecologic. Contractul pentru furnizarea cantităților de sare necesare a fost semnat încă din vara anului 2018, iar aprovizionarea se face permanent, în funcție de consumul din baze.