Cardul de sanatate va deveni de la 1 mai singurul instrument de validare si decontare a serviciilor medicale prevazute in pachetul de baza, pentru persoanele asigurate cu varsta de peste 18 ani, a precizat Casa Nationala de Asigurari de Sanatate intr-un comunicat remis presei.
Astfel, in asistenta medicala primara si in asistenta medicala ambulatorie de specialitate de medicina dentara, utilizarea cardului national de sanatate se face la momentul acordarii serviciilor medicale.
De asemenea, in asistenta medicala ambulatorie de specialitate, pentru specialitatile clinice cardul va fi utilizat la momentul acordarii serviciilor medicale, cu exceptia serviciilor de sanatate conexe actului medical pentru care nu este necesara prezentarea cardului.
„In asistenta medicala ambulatorie de specialitate, pentru specialitatea reabilitare medicala si acupunctura utilizarea cardului de sanatate se face la momentul acordarii serviciilor medicale, astfel: pentru consultatii si proceduri in cabinet, la momentul acordarii, pentru procedurile acordate in baza de tratament prezentarea cardului se face in fiecare zi de tratament/fiecare zi in care se acorda servicii de acupunctura in cadrul curei de tratament”, precizeaza sursa citata.
In ceea ce priveste asistenta medicala ambulatorie de specialitate, pentru specialitatile paraclinice utilizarea cardului national de asigurari sociale de sanatate se face astfel: pentru analize de laborator, prezentarea cardului de sanatate se face la momentul recoltarii probelor in punctele de recoltare proprii ale furnizorilor de investigatii paraclinice. Pentru serviciile paraclinice de microbiologie — examene de urina si examene de materii fecale, daca sunt singurele investigatii recomandate, cardul se utilizeaza la momentul depunerii probelor la laborator; daca aceste analize sunt recomandate impreuna cu alte analize de laborator, cardul se utilizeaza la momentul recoltarii analizelor de laborator. Pentru examinarile de histopatologie si citologie care nu se recolteaza la furnizorii de investigatii paraclinice, probele sunt transmise la laborator insotite de biletele de trimitere, fara a fi necesara prezentarea cardului de sanatate.
CNAS precizeaza ca pentru serviciile medicale paraclinice — investigatii de radiologie, imagistica medicala, explorari functionale si medicina nucleara utilizarea cardului national de asigurari sociale de sanatate se face la momentul efectuarii investigatiilor.
Totodata, in asistenta medicala spitaliceasca utilizarea cardului national de asigurari sociale de sanatate se face astfel: pentru spitalizarea continua utilizarea cardului de sanatate se face la internarea si externarea din spital, cu exceptia urmatoarelor situatiilor in care la internare in spital, daca criteriul la internare este urgenta medico-chirurgicala, la externare din spital pentru cazurile transferate la un alt spital si la internare, ca si caz transferat, iar la la externare, pentru situatiile in care s-a inregistrat decesul asiguratului.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres