Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat miercuri, 10 martie, deschiderea a noi cabinete pentru programare în vederea imunizării cu vaccinul Moderna, acestea fiind în număr de 73.
Vaccinarea la noile centre va începe pe data de 15 martie, iar capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi. În total, în aceste cabinete se vor putea vaccina zilnic peste 4.300 de persoane, potrivit unui comunicat CNCAV.
Distribuția celor 73 de cabinete la nivel național, se va face în 24 de județe din țară și în București, după cum urmează:
- Arad (5)
- Argeș (3)
- Bacău (4)
- Bihor (3)
- Bistrița-Năsăud (3)
- Botoșani (3)
- Brașov (2)
- Caraș-Severin (2)
- Constanța (4)
- Covasna (1)
- Dâmbovița (2)
- Galați (3)
- Giurgiu (2)
- Harghita (1)
- Hunedoara (3)
- Ialomița (2)
- Ilfov (4)
- Neamț (2)
- Olt (2)
- Prahova (2)
- Satu Mare (2)
- Suceava (4)
- Timiș (5)
- Tulcea (1)
- Vrancea (3)
- București (5)
Programarea se adresează persoanelor vulnerabile care fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoanele aflate în evidențe cu boli cronice, cu vârsta minimă de 18 ani, persoane încadrate într-un grad de handicap, însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea.
Programările se fac individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei informatice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center sau la numărul unic 021.414.44.25.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșele curente, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
La maramu nimic. E prea scump la 30 euro. Aci mere az la 2euro