La ora 10.00 a intrat în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil și pentru Maramureș. Rămâne în vigoare 24 de ore. În intervalul menționat, în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp. Pe parcursul nopții aria manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi în restrângere.
Sursă informații: Administrația Națională de Meteorologie.