ANM a emis un Cod galben pentru intervalul 31 ianuarie, ora 08:00 – 01 februarie, ora 08:00, valabil pentru zona de munte a judeţului Maramureş.
La munte, vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 80-100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.
La altitudini de peste 1500 m vor predomina ninsorile, iar în restul zonei montane precipitațiile vor fi mixte, favorizând depuneri de polei.
Intensificări temporare ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu rafale în general de 50…55 km/h.