Potrivit specialiștilor Centrului Național de Prognoze Hidrologice, începând de luni, 27 martie, ora 10:00, se va institui Codul Galben pentru unele sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Bega, Timiş şi Bistriţa (afluent al râului Siret).
Acesta este valabil până marți, 28 martie, la ora 12:00.
„Menţionăm că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 27.03.2023 ora 14:00 – 27.03.2023 ora 24:00, pe unele râuri mici din judeţul Bistriţa Năsăud. În acest context, se pot depăși cotele de atenție, ca urmare a scurgerilor importante pe versanţi, torenţi şi pâraie. De asemenea, există riscul producerii de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate. Deoarece există riscul creșterii rapide a nivelului apei, recomandăm vigilență sporită în cazul desfășurării unor activități expuse la inundații”, precizează Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.