O avertizare cod galben de ger au emis astazi, 28 ianuarie, pentru Maramures specialistii de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord. Atentionarea, valabila in intervalul 28 ianuarie-3 februarie, precizeaza ca, in aceasta perioada, in judet vremea va fi geroasa, mai ales in cursul noptilor si diminetilor, iar temperaturile minime se vor incadra, pe arii extinse, intre minus 25 si minus 15 grade Celsius.
Prefectul Sandu Pocol a solicitat avertizarea comitetelor locale pentru situatii de urgenta si luarea de masuri la nivelul celor 76 de unitati admnistrativ-teritoriale, astfel incat primarii sa identifice locuri corespunzatoare si incalzite pentru persoanele fara adapost, dar si pentru cetatenii cu probleme de sanatate sau care pot suferi socuri hipotermice sau degeraturi.
Patrulele mixte de ordine publica (politisti si jandarmi) vor anunta si solicita, in cazul identificarii unor persoane fara adapost sau a celor cu probleme de sanatate, in perioada geroasa, sprijinul SMURD si echipelor Serviciului Judetean de Ambulanta pentru a li se acorda primul ajutor medical de urgenta la Spitalul Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris Baia Mare, iar mai apoi sa fie transportate la centrul Multifunctional „Azilul de Noapte” unde li se va acorda adapost pe timp de noapte si vor beneficia de hrana calda.
Totodata, s-au luat masurile necesare pentru asigurarea furnizarii serviciilor de utilitate publica populatiei (energie electrica, gaze naturale, apa si canalizare si telefonie). In cazul aparitiei unor defectiuni in retele de distributie, echipe de interventie au fost constituite si sunt pregatite sa remedieze deficientele si sa asigure continuitatea furnizarii acestor servicii.
Cetatenilor li se recomanda sa nu expuna la frig, sa se imbrace adecvat pentru perioada geroasa si sa evite sederea indelungata afara. Expunerea necorespunzatoare si de lunga durata la ger poate avea urmari grave: hipotermie, degeraturi, soc cardiac sau accidente vasculare cerebrale.
Sursa: I.O.