Unsprezece judete din nordul, nord-estul si centrul tarii sunt vineri, pana la ora 23.00, sub avertizare cod galben de ploi si ninsori, in celelalte 13 judete atentionarea cod galben fiind ridicata, informeaza Adiministratia Nationala de Meteorologie.
Administratia Nationala de Meteorologie a actualizat avertizarea emisa miercuri, 11 judete din cele 24 avertizare anterior ramanand sub cod galben pana vineri, la ora 23.00, respectiv Botosani, Iasi, Suceava, Neamt, Bacau, Vrancea, Covasna, Harghita, Mures, Bistrita-Nasaud si Maramures.
Potrivit avertizarii, in jumatatea de nord a Moldovei si in zona Carpatilor Orientali, vremea va continua sa se raceasca, vor fi precipitatii mixte si se vor cumula cantitati care vor depasi izolat 15 litri pe metru patrat.
In judetele Botosani, Suceava si Neamt, precum si in zona de munte a judetului Bacau, temporar vor predomina ninsorile.
Pana spre sfarsitul zilei de sambata, in regiunile sud-estice si pe crestele montane, vantul va avea intensificari, cu viteze ce vor depasi la rafala 50-60 de kilometri pe ora.
Avertizarea cod galben emisa anterior, de joi seara pana vineri, la ora 23.00, a fost ridicata pentru judetele Caras-Severin, Mehedinti, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Sibiu, Valcea, Brasov, Arges, Dambovita, Prahova si Buzau.
Sursa: Mediafax