Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 72 de ore, ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, propagării şi cedării apei din stratul de zăpadă, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, după cum urmează:
COD GALBEN
În intervalul 24.02.2023 ora 22:00 – 27.02.2023 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sector aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Vadu Crişului şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vadu Crişului (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni (judeţele: Harghita şi Mureş), Niraj (judeţul Mureş), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare – bazin amonte S.H. Sighişoara (judeţele: Harghita şi Mureş), Arieş – bazin amonte S.H. Baia de Arieş (judeţul Alba).
În intervalul 25.02.2023 ora 12:00 – 27.02.2023 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Chizătău (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Lugoj, Bârzava, Moraviţa (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş Severin), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte Ac. Portile de Fier I (judeţul Caraş Severin), Jiu – bazin amonte S.H. Podari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea).
COD PORTOCALIU
În intervalul 25.02.2023 ora 16:00 – 26.02.2023 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud).
În intervalul 25.02.2023 ora 16:00 – 27.02.2023 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – bazin amonte confluenţă cu râul Sebiş (judeţele: Hunedoara şi Arad), Caraş, Nera (judeţul Caraş Severin), Cerna – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Herculane (judeţul Caraş Severin), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţul Gorj), Motru – bazin amonte S.H. Broşteni (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Jiu – pe sectorul aferent S.H. Răcari (judeţul Dolj).
Se menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.