Administraţia Naţională de Meteorologie şi Hidrologie (ANMH) a emis două avertizări meteo de cod portocaliu și galben de ploi torențiale și instabilitate atmosferică. Acestea sunt în vigoare duminică și luni, 22 august, până la ora 22:00.
Prima avertizare meteo, cea de cod galben, vizează zonele Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, dar și Muntenia.
„Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.”, mai mai transmis ANMH.
De asemenea, se precizează că „Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la mijlocul săptămânii viitoare.
În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar în după-amiaza zilei de 21 august indicele temperatură-umezeală ITU va depăși local pragul critic de 80 de unități.”.
Codul portocaliu va viza zona de vest a Carpaților Meridionali, nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei. Vor fi ploi abundente, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…90 l/mp.