Încă o avertizare a emis ANM, COD GALBEN valabil pentru intervalul 04 februarie, ora 13:00 – 05 februarie, ora 08:00.
Fenomene vizate și zone afectate: intensificări ale vântului și cantități de precipitații; ninsori viscolite, mai ales la altitudini de peste 1700 m.
În cursul zilei de marți, 4 februarie, va ploua pe arii extinse în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar la munte vor fi precipitații mixte. În noaptea de marți spre miercuri (4/5 februarie), în regiunile intracarpatice ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar la munte și în nordul Moldovei vor predomina ninsorile. Cantitățile de precipitații vor depăși 20…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.
Vântul va avea intensificări în regiunile vestice și centrale, cu viteze în general de 55…65 km/h, dar mai ales în zonele montane, îndeosebi la altitudini mari, unde vor fi rafale de peste 90…100 km/h și va fi viscol.
Intensificări temporare ale vântului vor mai fi și în restul teritoriului, dar în special în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăși 50…55 km/h. Izolat vor fi condiții de polei sau ghețuș.
Pentru intervalul 04 februarie, ora 15:00 – 04 februarie, ora 23:00, a fost emis un COD PORTOCALIU pentru zona de munte a județelor Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Caraș Severin, unde vor fi precipitații abundente și se vor acumula local 40…50 l/mp.