Şereş, care este şi preşedinte al PC Maramureş, a fost prezent la finele acestei săptămâni în Baia Mare. El a participat la şedinţa Biroului Executiv al filialei, for în care a decis să se schimbe placa în colaborarea cu colegii de coaliţie.
“E păcat că la nivel de Maramureş, ca de altfel şi în alte judeţe, coaliţia funcţionează în două pistoane. Există un grup al celor puternici, Alianţa, şi unul al celor slabi. Ei bine, PC nu doreşte să fie în categoria ceilalţi”, a declarat oficialul de la Bucureşti.
Conservatorii maramureşeni susţin că nu simt că ar face parte din coaliţia maramureşeană care, în opinia lor, promovează “interesele de partid şi nu pe cele locale”. “PC va adopta o cu totul altă atitudine faţă de colegii de alianţa din judeţ. Ei nu ne sprijină să ne îndeplinim promisiunile din campania electorală, ba din contră ne pun tot timpul în coada listei în ce priveşte distrubuţia fondurilor“, a punctat Şereş.
Ministrul economiei susţine că, în aceste condiţii, se vede nevoit să îi sprijine şi el mai mult pe primarii conservatori din Maramureş. “Ne-am obişnuit deja cu indiferenţa colegilor de coaliţie şi ne vom descurca pe cont propriu. Nu e însă corect ca Vişeu de Sus sau Băiţa de sub Codru să fie în coada listei la distribuţia fondurilor şi să primească cu 200 de milioane mai puţin decât media alocată celorlalte localităţi”.
În şedinţa Biroului Executiv al PC Maramureş s-a discutat, sâmbătă, în amănunt despre proiectele care vor fi sprijinite de la centru. Pe listă se află finalizarea lucrărilor de pe Valea Vaserului, extinderi şi îmbunătăţiri ale reţelei electrice din Vişeu, precum şi introducerea gazului metan în zona Băiţa de sub Codru.
Sursa: Larisa Tivadar