Sefii cultelor religioase recunoscute in Romania vor fi verificati de Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) cu acordul cultului din care fac parte, potrivit unui amendament adoptat, miercuri, 17 septembrie, de Comisia juridica a Senatului, la Legea de aprobare a Ordonantei privind deconspirarea fostei politii politice.
Dupa ce saptamana trecuta senatorii din Comisia juridica eliminasera prelatii dintre persoanele verificabile de CNSAS, ei au revenit asupra deciziei. Membrii Comisiei juridice au adoptat acest amendament dupa ce reprezentantii CNSAS, prezenti la sedinta, au invocat faptul ca au fost verificati deja 80% dintre sefii de culte religioase.
Atat reprezentantii CNSAS, cat si cei ai Senatului au considerat ca este dreptul cultelor sa ceara verificarea prelatilor.
Un alt amendament la care va reveni comisia se refera la conditionarea declararii unei persoane drept colaborator al Securitatii de existenta intentiei in furnizarea informatiilor catre politia politica. Senatorii intentioneaza sa introduca aceasta prevedere doar in cazurile in care ofiterii de securitate au obtinut informatii utilizand tehnica exploatarii in orb, prin care sursele de informatii nu stiau cui ofera date.
Unul dintre membrii Colegiului CNSAS, Claudiu Secasiu, a punctat la sedinta Comisiei, ca, ”in urma unor consultari cu juristii, s-a desprins ideea ca furnizarea informatiilor cu intentie este foarte greu de dovedit in instanta, iar CNSAS risca sa piarda procese in serie”.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult