Primăria Municipiului Baia Mare anunță că în periaoda 5-12 ianuarie 2023, pe parcursul întregii zi, băimărenii pot să doneze brazii de Crăciun la punctele de colectare din Baia Mare.
„Băimărenii care vor lua parte la această inițiativă de reciclare vor fi recompensați cu 30 de iLEU. Pentru a intra în posesia recompensei iLEU, băimărenii sunt rugați să scaneze codurile QR de pe mash-ul de la fiecare locație și să completeze formularul care le va apărea după scanare.
iLEU este un sistem local de recompense funcțional în Municipiul Baia Mare pentru implicarea în acțiuni de reducere a efectelor schimbărilor climatice și impactului acestora asupra calității vieții urbane. iLEU poate fi obținut prin participarea la evenimente organizate de Municipiul Baia Mare în cadrul proiectului SPIRE. De asemenea, pentru mersul pe jos sau cu bicicletele la servici,şcoală, etc. iLEU, poate fi utilizat în cadrul SPIRE HUB pentru produse obținute cu ajutorul gravurii laser sau imprimantelor 3D.