Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” din municipiul Baia Mare prezintă în format digital cele mai valoroase piese aflate în patrimoniul instituţiei, majoritatea provenind din fostele mine închise în anul 2007, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Raluca Zah.
„Este vorba despre un proiect care se desfăşoară săptămânal în mediul online şi este intitulat ‘Exponatul săptămânii’. Acesta se regăseşte în fiecare zi de luni pe pagina de Facebook a muzeului, la adresa: https://www.facebook.com/pg/MuzeuMineralogie/posts/. Astfel, rând pe rând, exponatele din colecţia Muzeului Judeţean de Mineralogie ‘Victor Gorduza’ Baia Mare sunt prezentate publicului internaut”, a spus Raluca Zah.
Potrivit acesteia, exponatele prezentate în format digital cuprind informaţii complete despre locul de extragere şi importanţa acestuia din punct de vedere economic.
„Prezentarea cuprinde fotografia exponatului, precum şi date referitoare la compoziţia chimică şi caracteristicile generale, detalii legate de importanţa sa economică şi a utilizării sale şi, nu în ultimul rând, informaţii referitoare la provenienţă şi la expoziţiile în care a fost prezent de-a lungul timpului”, a mai precizat Raluca Zah.
Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” din municipiul Baia Mare este unul dintre cele mai vizitate obiective de către turiştii români şi străini care vin în Maramureş.