Holurile clădirii unde îşi are sediul Ministerul Tineretului şi Sportului din Bucureşti au răsunat vineri, 7 decembrie de colinde. Un grup de tineri din Maramureş a ajuns tocmai în Capitală pentru a duce spiritul sărbătorilor tradiţionale.
Este vorba despre Ansamblul „Comorile Izei” de la Palatul Copiilor din Baia Mare în parteneriat cu Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei.
Aceştia au participat la Bucureşti, la invitaţia Şcolii Gimnaziale „Sfinţii Voievozi”, la un festival tradiţional.
„La invitaţia domnului Cosmin Butuza am colindat la Ministerul Tineretului şi Sportului, iar prin intermediul domnului Bogdan Tomoiagă am vizitat şi Parlamentul, Camera Deputaţilor şi Senatul”, a precizat prof. dr. Ion Iuga, directorul Palarului Copiilor din Baia Mare.
De colindele din Maramureş s-au bucurat toţi cei care i-au primit pe copii, urăruile lor fiind un dar deosebit înainte de Sărbători.
„Spiritul sărbătorilor în chip maramureșean a poposit astăzi in Ministerul Tineretului și Sportului, purtând în spate desaga plină cu voioșie si cu fire de timiditate. Le mulțumim copiilor talentați de la Palatul Copiilor din Baia Mare, Maramureș pentru darul oferit, această incursiune în lumea lor pitorească și plină de culoare”, a spus Cosmin Butuza, secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului.