Duminică, 3 martie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au intervenit la un eveniment rutier, produs în localitatea Breb.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 61 de ani care a condus un moped pe raza localității Breb, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi intrat în coliziune cu un autoturismul care circula din sens opus.
Pe moped, în calitate de pasager, se afla un bărbat de 33 de ani din Breb.
Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,70 mg/l alcool în aerul expirat, fiindu-i prelevate doua mostre biologice de sânge. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere.
În urma producerii evenimentului rutier au rezultat două victime, respectiv conducătorul și pasagerul mopedului, care au fost transportați la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătamare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult