CameraDeputatilor a comemorat Holocaustul, joi, 8 octombrie, intr-o sedintasolemna. La eveniment au participat ministrul Culturii, Cultelor siPatrimoniului National, Theodor Paleologu, ambasadori acreditati laBucuresti, reprezentanti ai institutelor care studiaza Holocaustul,deputati. De asemenea, tot azi, presedintele Romaniei, Traian Basescu,a participat, alaturi de numerosi demnitari si alesi – printre cares-au regasit si maramuresenii Sandu Pocol si Mircea Man, la ceremoniasolemna de inaugurare a „Memorialului Victimelor Holocaustului dinRomania”.
Sedinta din Parlament a debutat cu o intarziere depeste doua ore, din cauza disputelor din sedinta comuna a CamereiDeputatilor si Senatului pe marginea citirii motiunii de cenzura si avalidarii Consiliului de Administratie al BNR, motiv pentru carepresedintele Camerei, Roberta Anastase, a adresat invitatilor scuze dinpartea Biroului Permanent si al plenului.
Aurel Vainer,reprezentantul minoritatii evreiesti din Parlament, a adaugat casedinta solemna este un moment de comemorare a celor care au pierit inHolocaust, dar si un moment in care sunt amintite pagini dureroase dinistoria Romaniei si a Europei. „Holocaustul este un cuvant care sepotriveste si Romaniei”, a afirmat Vainer. El a declarat ca, la randulsau, este un supravietuitor al Holocaustului, avand 10 ani cand adebutat prigoana legionara impotriva etnicilor evrei.
Vainer adeclarat ca sansa istorica a comunitatii evreiesti a fost ca din 1942cursul istoriei a luat o turnura diferita. Potrivit lui Vainer,Holocaustul in Romania a fost un proces care a mers in crescendo, darcare s-a schimbat din 1942, fara insa a fi ridicate restrictiileantievreiesti.
Vainer a mentionat ca evreii romani au trait unmoment de exceptie la inaugurarea de joi a memorialului Holocaustului.Deputatul a subliniat ca Holocaustul nu a fost o tragedie care s-aintamplat numai evreilor.
Sursa: Agerpres