Vezi VIDEO
Parinti, frati, dar si bunici s-au adunat astazi, 26 mai, in fata Muzeului de Etnografie din Baia Mare, pentru a-i comemora pe copiii plecati prematur dintre noi. Acestia au aprins lumanari, au rostit o rugaciune, iar mai apoi au lansat baloane cu heliu, pe care le-au inscriptionat cu mesaje pentru copiii din ceruri. Ziua Parintilor de Ingeri, aflata anul acesta la cea de-a sasea editie, s-a desfasurat in 17 orase din tara si in alte patru din Franta, Germania si Marea Britanie.
Cu haine cernite si lacrimi in ochi, rudele copiiilor decedati mult prea devreme s-au intalnit din nou pentru a le aprinde acestora o lumanare. Fie ca au trecut luni sau ani de la pierderea suferita, parintii au marturisit cu lacrimi in ochi ca durerea e mai vie ca oricand in sufletele lor.
„O comemoram pe fiica noastra, care a plecat acum trei ani, in decembrie. Asta e o ocazie pentru parintii care nu au avut ocazia sa isi vada copiii, e un moment mai special pentru ei, pentru ca pot sa isi comemoreze ingerasii. I-am scris cat de mult o iubim si ca ne lipseste mult”, a povestit cu lacrimi in ochi un tatic de inger, Robert.
Spre deosebire de alti ani, Ziua Parintilor de Ingeri a reunit de aceasta data si parinti sau bunici care si-au pierdut copiii la varste mai mari, acestia marturisind ca evenimentul le da ocazia de a fi mai aproape de cei care nu mai sunt.
„Am venit pentru nepotul nostru, sa fim alaturi de el. A murit intr-un accident, ieri ar fi implinit 28 de ani…I-am scris ca bunica il iubeste mult! Asta e viata, nu avem ce face…”, a marturisit plangand bunica unui tanar decedat intr-un accident in urma cu doi ani, Lenuta Pop.
Evenimentul este organizat anual de catre fundatia E.M.M.A., coordonata la nivel national de Bianca Brad, cu scopul de a aduce alinare in sufletele parintilor de ingeri.
„Este o intalnire a parintilor care au pierdut un copil si este o comemorare a copiilor care au plecat prea devreme dintre noi, un gest de ramas bun fata de copiii pe care prea putin am apucat sa ii tinem in brate. Am aprins lumanari in memoria ingerasilor nostri, am rostit o rugaciune, iar la ora 18.00 am lansat baloane cu heliu cu mesaje pentru ingerii nostri”, a rostit coordonatoarea locala a evenimentului, Rita Ardelean.
Anul acesta, Ziua Parintilor de Ingeri a ajuns la cea de-a sasea editie. Pe langa orasele din Romania, evenimentul s-a desfasurat concomitent si in Londra, Duisburg, Jossigny si Corsica, romani de acolo care si-au pierdut copiii alegand sa se alature campaniei.
Sursa: Gabriela Kuhajda