O declaratie surprinzatoare a facut Monica Tatoiu in Baia Mare, cu ocazia prezentei la Zilele Portilor Deschise Oriflame, precizand ca s-ar putea ca nici Mircea Geoana si nici Crin Antonescu sa nu figureze in cursa pentru alegerile prezidentiale din toamna acestui an. Ea a apreciat ca presedintele PSD nu va mai apuca sa candideze pentru functia de sef al statului si a explicat si de ce.
Monica Tatoiu, cunoscuta mai degraba ca femeie de afaceri, nu se fereste sa faca diverse comentarii politice, chiar daca aparent nu are o miza – nefiind membru de partid. Asa s-a intamplat si in Baia Mare, unde nu a ezitat sa isi spuna parerea despre lupta pentru preluarea Cotroceniului.
”Nu cred ca vom asista la cursa electorala intre Geoana, Antonescu si Basescu. Vor fi altii. Basescu va fi sigur. Nu stiu daca dupa congresul din vara al PSD, Geoana va merge mai departe, pentru ca este sub procentul partidului. Eu cunoscandu-l foarte bine din campania penru alegerile din 2004”, a spus Monica Tatoiu.
Nici despre liderul PNL, Crin Antonescu, femeia de afaceri nu are o parere prea buna, desi a spus ca impreuna cu alte prietene ale ei a exclamat la inceput ”ecce homo” (lat. – iata omul). ”In Crin Antonescu mi-am pus foarte multe sperante pana l-am auzit vorbind”, a spus ea.
Monica Tatoiu a apreciat ca romanul are capacitatea sa vada dincolo de marketingul politic, iar oamenii slabi sunt usor de depistat. ”Oamenii slabi nu pot sa faca nimic. Cei puternici pot sa distruga, dar si sa reformeze”, a mentionat ea, aratand ca un rol important in rezultatul alegerilor prezidentiale din Romania il va juca criza economica si modul in care vor evolua bursele pe Wall-Street si la Londra.
”Suntem o tara cu 23 de milioane de consumatori posibili, o tara care mai are niste resurse, iar in plus suntem la granita cu UE pe unde intra foarte multe din sursele de bani negri, prin urmare exista interes sa existe ordine si disciplina”, a declarat ea.
Sursa: Meda Muntean