Comisia Europeană a criticat dur documentul propus de guvernul Orban pentru atragerea celor 30 de miliarde de euro de la UE pentru relansarea economică. Comisia a reproșat guvernului că Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu prevede nici o reformă serioasă în domenii precum digitalizarea, protecția mediului, sustenabilitatea economică sau educația. Reproșurile Comisiei Europene au venit în cadrul discuțiilor tehnice cu partea română, dat fiind că nu există o poziție formală la acest moment, propunerea nefiind transmisă încă oficial la Bruxelles.
Guvernul Orban a început negocierea programului în plină campanie electorală, folosindu-l și pe plan intern pentru a promova investițiile promise în infrastructură. PNRR vizează cheltuirea celor 30 de miliarde de euro din programul NextGeneration EU, bani ce reprezintă atât granturi nerambursabile, cât și împrumuturi la dobânzi extrem de mici.
PNRR listează sute de proiecte de șosele, autostrăzi, planuri de împădurire și desecare, metrou în București și Cluj, 7 depozite regionale pentru stocurile de medicamente, 100 de subunități de pompieri noi, 3 spitale noi, investiții în rețeaua de transport de energie, rețele de gaze, rețele de apă și canalizare, irigații. Programul nu prevede nici o reformă substanțială în domeniile digital, schimbări climatice educație și echilibru macroeconomic, potrivit Bruxelles-ului.
Comisia Europeană a cerut explicit în criteriile oficiale de acordare a acestor sume ca statele membre să prezinte pentru finanțare proiecte care respectă în mod prioritar aceste reforme.
Decizia finală a Comisiei Europene privind aprobarea planurilor naționale va fi luată în luna aprilie 2021, iar până atunci au loc negocieri cu fiecare stat membru în parte. Comisia Europeană a cerut guvernului să refacă programul inițial, dar în acest moment există un blocaj din cauză că România are un guvern interimar, iar formarea noii coaliții de guvernare nu e finalizată.