Comisia Europeana a aprobat achizitia Rompetrol de catre compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan, care produce titei si gaz natural in Kazahstan, Rusia si Azerbaidjan. Potrivit unui comunicat al CE, tranzactia propusa nu va afecta competitia pe piata zonei economice europene (EEA).
In luna august a acestui an, KazMunaiGaz a semnat un acord de achizitie de actiuni cu Rompetrol Holding SA (Elvetia) pentru 75 la suta din titlurile companiei olandeze The Rompetrol Group. Intregul grup Rompetrol este evaluat la 3,616 miliarde dolari, valoarea estimata a tranzactiei de vanzare a celor 75 la suta din actiunile grupului fiind calculata estimativ la 2,7 miliarde dolari, informeaza Rompres.
”Investigatia Comisiei a aratat ca operatiunea propusa nu va crea probleme de concurenta pe verticala, in conditiile in care cota KMG pe piata upstream (explorare si productie) pentru productia de titei este redusa. Mai mult, pe piata downstream (retail), Rompetrol are cote reduse, exceptand piata din Romania, in ceea ce priveste vanzarile non-retail de motorina si GPL. Pe aceste segmente, Rompetrol are concurenti importanti precum Petrom, Lukoil sau Rafo”, a precizat CE.
Foto: Sigla KazMunaiGaz
Sursa: Ioana Osan