Investitiile straine directe ale Chinei in Europa au crescut de trei ori anul trecut, la 10 miliarde dolari, iar pentru perioada 2010-2020 cheltuielile companiilor chineze in regiune ar putea ajunge la 250-500 miliarde dolari.
Chiar daca nivelul investitiilor chineze in afara tarii este inca redus fata de dimensiunea economiei, cei mai multi analisti considera ca tara este pe punctul de a accelera cheltuielile in strainatate.
Europa lovita de criza este vazuta ca unul din cele mai atractive supermarketuri, potrivit publicatiei britanice.
Raportul firmei de consultanta Rhodium Group, realizat in colaborare cu banca chineza de investitii CICC, estimeaza ca investitiile directe din China in afara tarii vor atinge 1.000-2.000 de miliarde de dolari pentru perioada 2010-2020, circa un sfert fiind destinat Europei prin fuziuni, achizitii sau investitii greenfield, potrivit unui studiu citat de Financial Times.
Companiile din China sunt foarte interesate sa cumpere tehnologie europeana si branduri.
Statul chinez incurajeaza companiile sa creasca investitiile in strainatate, ca mijloc de a deveni mai competitive la nivel global, dar si pentru a asigura materii prime, tehnologie si expertiza pentru China.
Strategia are ca scop si diversificarea rezervelor valutare de circa 3.200 de miliarde de dolari ale Chinei catre alte plasamente decat titlurile Trezoreriei americane, generatoare de randament scazut.
Raportul citat estimeaza ca investitiile chineze directe in Europa s-au situat la mai putin de un miliard pe an in 2004-2008 si au urcat la 3 miliarde de dolari in 2009 si in 2010. in 2011, investitiile au inregistrat din nou o crestere de trei ori, la aproape 10 miliarde de dolari.
Sursa: Mediafax