Asociația Club Sportiv “Academia de Înot Baia Mare”, președinte Andreea Domokos, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș au organizat sâmbătă, 15 Decembrie 2018, la centrul SPA Drurelax, competiția de înot “Moș Crăciun”, ajunsă a la IV-a ediție.
Astfel, toți copiii iubitori de înot cu vârste cuprinse intre 2 și 7 ani, atât din Maramureș cât și din străinătate au putut să se înscrie în concurs.
Mult mai mulți concurenți decât la edițiile anterioare au fost prezenți la competiție, dar atât organizatorii, cât și Moș Crăciun au avut diplome și cadouri pentru fiecare.
Consiliul Județean Maramureș a fost reprezentat de președintele Comisiei de Sport, consilierul județean Liliana Moga, care a înmânat diplome și cupe micilor înotători.
Felicitări tuturor pentru acest proiect care s-a dovedit a fi o adevărată reușită!