Localnicii comunei Slimnic, din județul Sibiu, sunt obligați să poartă mască în toate spațiile deschise, începând de astăzi.
Măsura este valabilă până pe data de 18 septembrie și a fost luată din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus înregistrate în ultimele zile. Potrivit prefecturii, în acest moment sunt active 17 cazuri.Localitatea Slimnic are în prezent 17 cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar obligativitatea măștii s-a decis printr-un ordin semnat de prefectul județului Sibiu.
Autoritățile locale speră ca astfel numărul infectărilor să scadă.
Coronavirus în România, 5 septembrie 2020. Explozie de cazuri noi în Bucureşti
Coronavirus în România, 5 septembrie 2020. Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a prezentat ultimul bilanț al pandemiei de coronavirus. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.269 noi de cazuri de infectare cu coronavirus din 22.830 de teste, ceea ce înseamnă o rată de 5,67.
Se observă o explozie de cazuri noi de COVID-19 în Bucureşti, respectiv 352 de cazuri. De asemenea, 38 de români au murit în ultimele 24 de ore, infectați cu coronavirus, iar 476 se află în stare gravă în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă. Analizele au mai arătat că 545 de persoane sunt pozitive la retestare.
Până sâmbătă, 5 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 93.864 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus (COVID – 19). 40.028 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.123 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.