Continutul mesajelor spune multe lucruri despre sexul, starea emotionala si chiar despre trasaturile personalitatii celor care le scriu, arata un studiu realizat de o echipa de la Consiliul National de Cercetari din Canada si preluat de 20minutes.ch.
Cercetatorii au creat o imensa „baza de date privitoare la sentimente” ca sa traga apoi concluzii in ceea ce priveste autorii de mail-uri. Ei au selectat 24.200 de cuvinte, pe care le-au pus in relatie cu o emotie. Au asociat, de exemplu, cuvantul „inghetata” cu „bucurie” si „gradinarit” cu „calm”. Demersul lor a servit apoi la analizarea a circa 32.000 de mail-uri publice si la formularea unor concluzii.
Rezultatele au aratat o diferenta pronuntata intre sexe, relateaza NewScientist. Femeile utilizeaza usor cuvinte legate de bucurie sau tristete, in timp ce barbatii prefera cuvintele legate de teama sau incredere. Cele doua sexe au folosit cuvinte mai vesele cand s-au adresat femeilor, barbatii adaugand formule suplimentare cum ar fi „a pregati” si „a spera”.
Oamenii de stiinta au incercat sa vada trasaturile de caracter din spatele continutului emotional. „Daca esti furios din cand in cand, este foarte bine, spune Saif Mohammad, unul din autorii studiului. Dar, daca esti furios tot timpul, face parte din personalitatea ta”, explica el.
Cu ajutorul unei baze de date formate din 585 emotii asociate cu cuvinte din tweet-uri, cercetatorii au creat un algoritm, incercand sa alcatuiasca portretul autorilor plecand de la un text scurt. In majoritatea cazurilor, rezultatele au fost similare cu ale psihologilor.
Detectarea trasaturilor personalitatii si a sexului unui individ anonim ar putea ajuta la depistarea semnelor care anunta o depresie sau la analiza medico-legala a unor criminali, afirma cercetatorii.
Saif Mohammad adauga un alt aspect, mai concret: „Daca vreti sa stiti cum a fost primita ultima versiune de iPhone, o analiza emotionala aprofundata a retelelor de socializare ar putea oferi o imagine deosebit de bogata”, incheie el.
Sursa: Agerpres