Vineri, 6 martie 2015, incepand cu ora 16.00, in fata sediului OTP Bank din Baia Mare, pe Platoul Bucuresti (Piata Revolutiei), va avea loc o noua pichetare a Grupului clientilor cu credite in CHF din Baia Mare.
La pichetare vor participa zeci de maramureseni inselati de ofiterii de credite ale bancilor sa ia un imprumut intr-o moneda pe care n-o cunosteau, pe care nu au tinut-o niciodata in mana si care le-a fost prezentata, la momentul semnarii contractului de creditare, a fi cea mai stabila din lume.
Istoria recenta a demonstrat ca reclama facuta acestei monede n-a fost decat un siretlic prin care bancile si-au indeplinit targetul anual. In decursul ultimilor 7-8 ani, moneda elvetiana n-a facut decat sa se scumpeasca, azi aflandu-ne in imposibilitatea de a ne mai putea achita de obligatiile fata de banca si traind mereu cu frica din pricina pericolului iminent de a ne pierde locuintele.
Protestul nostru este indreptat si impotriva politicienilor, care s-au dovedit a fi nepasatori sau cel putin nepregatiti profesional sa ofere solutii concrete si viabile romanilor cu credite in valuta, in general, si a celor cu credite in franci elvetieni, in special.
Vrem ca mesajul nostru – conversia creditelor in valuta la valoarea din momentul semnarii contractului de credit + 20% – sa ajunga la Bucuresti, acolo de unde trebuie sa vina o solutie unitara si echitabila pentru toti creditatii in valuta.
Sursa: Grupul Clientilor cu Credite in CHF Baia Mare