USR a lansat în Baia Mare ”Cartea Neagră a guvernării PSD-PNL”, care a ieșit mult prea voluminoasă pentru doar un an de guvernare. Dar la grosimea cărții nu au contribuit realizările; dacă ne-am fi oprit doar la contabilizarea lor, filele ar fi rămas goale.
Din nefericire pentru poporul român, acest an a fost unul negru, în care s-au înregistrat creșteri pe care nu le dorești nici dușmanilor tăi. Au crescut prețurile, inflația, ratele la bănci, corupția, furtul intelectual, numărul sinecurilor de partid, al proiectelor ratate și al pensiilor speciale (mai mari de 8 ori decât una contributivă). Doar un an de guvernare PSD-PNL a dus România înapoi cu 18 ani, căci doar în 2004 am mai avut o inflație atât de mare, precum cea de acum.
Deputatul Cristian Brian a subliniat: ”Din cauza PSD-PNL, românii trăiesc astăzi mai rău decât în urmă cu an și peste 85% dintre ei cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită”. Menționăm câteva din argumentele care îi susțin afirmația, culese din realitatea ”neagră” determinată de incompetența Guvernului PSD-PNL.
♦ Cele mai mari scumpiri din ultimii 19 ani: curentul, gazele și încălzirea s-au scumpit cu 32%, pâinea – cu 27%, laptele – cu 28%, zahărul cu peste 60% ● ratele la bănci crescute de patru ori
♦ Printre cele mai mari prețuri din Europa la energie pentru populație (locul 10, conform Eurostat). Guvernul Ciucă a ales cea mai proastă formă de intervenție – compensare și plafonare – , fără a reduce taxele din energie.
♦ Marile proiecte ale României au fost ratate ● Nu avem spitale noi. Ministrul Rafila nu a reușit încă să aleagă – și să comunice în termen – cele 25 de spitale care să fie modernizate prin PNRR ● Nu avem nici autostrăzi. Guvernul PSD-PNL a anulat și blocat licitații pentru 815 km de autostrăzi și drumuri naționale și a reziliat contracte pentru 330 km! Alți 660 km, aflați în faza de proiectare, au un viitor incert ● Nu avem legi ale Educației. Proiectele propuse de un ministru plagiator agravau problemele din sistemul de învățământ, în loc să-l modernizeze ● PNRR – este în pericol din cauza ritmului foarte lent cu care Guvernul reușește să îndplinească cerințele pentru putea cere noi tranșe de bani.
♦ Miniștri cu probleme. Într-un singur an patru miniștri au plecat din Guvern din cauza acuzațiilor de plagiat, abuz în serviciu și incompetență: Vasile Dâncu (Apărare), Florin Roman (Cercetare), Sorin Câmpeanu (Educație), Adrian Chesnoiu (agricultură). Nu-s mai breji nici premierul Ciucă, miniștrii Lucian Bode ( Interne) și Angel Tîlvăr (înlocuitorul lui Dâncu la Apărare), acuzați și ei de plagiat.
Consilierul județean Bogdan Zaharia a arătat că premierul Ciucă n-a coborât milităria din pod, dar a coborât frauda masivă din programele de ajutorare a refugiaților ucraineni, indiferența față de micii producători și nepăsarea față de problema încălzirii. La o adică, un ordin milităresc de tipul ”Români, vă ordon să treceți iarna” e o glumă, nu o soluție.
USR cere liderilor Coaliției PSD-PNL-UDMR: să stopeze risipa din banii publici, să reducă împovărătoarele taxe pe muncă, și să îi dea afară din Guvern pe miniștrii plagiatori și incompetenți. Să se gândească la popor, tot timpul, nu doar în campania electorală.