Jeremy Clarkson, starul show-ului „Top Gear”, care a fost suspendat recent de conducerea radiodifuzorului public britanic (BBC) ca urmare a unei dispute violente a acestuia cu un producator, ar urma sa fie dat afara, iar un anunt oficial in acest sens ar urma sa fie facut miercuri.
Jeremy Clarkson a fost suspendat pe 10 martie de la carma emisiunii „Top Gear”, dupa ce a fost acuzat ca l-ar fi lovit cu pumnul pe Oisin Tymon, un membru al echipei de productie. Totodata, BBC a anuntat la momentul respectiv ca a demarat o ancheta in legatura cu acest incident.
Potrivit publicatiei britanice The Telegraph, ancheta s-a incheiat, iar Jeremy Clarkson a fost gasit vinovat pentru faptul ca l-a atacat pe Oisin Tymon.
The Telegraph mai relateaza ca, in urma anchetei interne derulate de BBC, s-a ajuns la concluzia ca Jeremy Clarkson a fost implicat intr-o confruntare fizica cu respectivul producator, dupa aproximativ 20 de minute in care cei doi s-au certat.
Altercatia s-ar fi iscat dupa ce Jeremy Clarkson ar fi fost informat, dupa o zi de filmare, ca nu poate sa manance friptura cu cartofi prajiti din cauza ca bucataria hotelului in care era cazata echipa „Top Gear” era inchisa.
Ca urmare a acestei investigatii, care l-ar fi gasit vinovat pe Jeremy Clarkson, starul show-ului „Top Gear” ar urma sa fie demis de la BBC, miercuri, potrivit telegraph.co.uk.
Insa, contactati de publicatia britanica The Guardian, reprezentantii BBC au spus ca nu a fost luata inca o decizie finala in cazul lui Clarkson, care a fost suspendat in urma cu 15 zile. „Nu a fost luata nicio decizie. Cand vom avea un rezultat, il vom anunta”, a spus un purtator de cuvant al BBC.
Sursa: Mediafax