Primarul unui oras din statul american Oregon a fost demis din functie sub acuzatia de comentarii rasiste, dupa ce ar fi declarat, in urma unei vizite, ca rata infractionalitatii este la nivel scazut in Romania pentru ca nu sunt persoane de culoare, transmite presa americana.
David Frasher, directorul executiv (n.red. – echivalentul primarului, potrivit sistemului institutional regional din SUA) al Oregon City, suburbie a metropolei Portland (Oregon), a fost demis din functie de Consiliul local dupa ce fusese suspendat in luna august.
Consiliul local a comunicat ca „a pierdut increderea” in David Frasher.
Insa, potrivit unor oficiali din cadrul politiei locale, citati de postul KPTV, primarul a fost demis pentru ca a facut comentarii cu caracter rasist la revenirea dintr-o vizita efectuata in Romania. David Frasher era primar din anul 2010, iar in august fusese suspendat pentru ca era vizat de o ancheta.
Conform postului american KPTV, primarul le-a spus unor agenti de politie ca „rata infractionalitatii este redusa in Romania deoarece toata lumea este alba”. „Persoanele de culoare sunt lenese, in Romania nu au negri”, ar fi spus David Frasher.
In cadrul anchetei, efectuata de firma de avocatura Schwabe, Williamson & Wyatt, David Frasher s-a aparat argumentand ca repeta, de fapt, ceea ce ii spusese un sofer in Romania.
„Transmiteam perspectiva acelui sofer, care era foarte ingusta si distorsionata despre realitatea pe care o vad eu”, a afirmat David Frasher, potrivit postului Fox12Oregon.
Sursa: Agerpres