Vezi VIDEO
Pentru o vacanta de vis, turistii trebuie sa fie foarte atenti in momentul in care incheie contractele cu agentiile de turism. Comisarii de la Protectia Consumatorilor recomanda maramuresenilor sa ceara informatii complete despre pachetul turistic si sa ceara in scris detalii despre serviciile de care beneficiaza. De cealalta parte, reprezentantii agentiilor de turism au aratat ca atunci cand au nemultumiri vizavi de cazare sau masa, turistii trebuie sa faca reclamatii la fata locului.
Comisarii de la Protectia Consumatorilor Maramures s-au confruntat in anii precedenti cu mai multe reclamatii din partea unor cetateni care au avut parte de o vacanta ratata. Fie au platit pachetul turistic si n-au mai ajuns la destinatia dorita, fie au avut parte de conditii necorespunzatoare de transport, masa sau cazare. Pentru a evita aparitia unor astfel de cazuri, cei de la Protectia Consumatorilor au aratat ca e nevoie de vigilenta in momentul in care se incheie contractele pentru deplasarea intr-o statiune turistica.
„In primul rand trebuie sa ceara informatii privind pachetul turistic complet al acestei informatii si sa fie furnizate in scris. Operatorii economici au obligatia sa furnizeze aceste informatii in scris, sa fie complete, sa fie trecuta data plecarii, data intoarcerii, mijlocul de transport, masa, cazarea, toate serviciile de care beneficiaza, sa citeasca atent acele contracte si abia apoi sa le semneze”, a declarat comisarul-sef adjunct al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Maramures, Olivia Ardelean.
Si reprezentantii agentiilor de turism sunt de parere ca turistii trebuie sa fie bine informati, sa ceara toate detaliile despre transport, cazare si masa. In cazul in care exista nemultumiri la fata locului cu privire la conditiile de cazare si masa, e recomandat ca reclamatia sa se faca acolo.
„Reclamatiile trebuie facute la fata locului, pentru ca degeaba vine turistul nemultumit acasa si orice compensatie financiara i-am da nu este pe masura tristetii ca n-a fost bine in concediu. De aceea, la fata locului trebuie sa incercam sa rezolvam cat mai rapid totul”, a spus unul dintre agentii de turism, Daniela Grigorescu.
Agentul de turism a mai precizat ca turistii nemultumiti pot lua legatura la fata locului chiar cu reprezentantul firmei de unde au cumparat pachetul turistic care are obligatia de a se ocupa in cel mai scurt timp de solutionarea reclamatiei.
Sursa: Camelia Tocaci