Ora de Tango Baia Mare, unica școală de tango argentinian din Baia Mare, în calitate de organizator local, are marea plăcere să invite publicul băimărean amator de muzică de calitate la Concertul ArgEnTango Tradițional, care va avea loc pe data de 19 martie, la Teatrul Municipal Baia Mare, cu începere de la ora 19:00.
Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, vin în Baia Mare după o absență de 3 ani și jumătate și propun amatorilor de muzică de calitate din orașul nostru o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional. Concertul face parte dintr-un nou turneu al acestui grup de succes – turneul ArgEnTango Tradițional – ce se va derula în luna martie 2018, în 12 orașe din România și Germania.
În continuarea turneelor naționale „Piazzolla, o poveste autentică” ediția I și II, și proiectul „Tango la Cetate”, ArgEnTango duce mai departe dorința de a promova stilul TANGO, cântat în manieră tradițională, autentică și la cel mai înalt nivel artistic.
„Mă bucur să mă întorc pe scenă și să continui povestea frumoasă a tangoului, alături de ceilalți membri ArgEnTango. Cu turneul Tradițional ne-am propus să stabilim o punte între tangoul tradițional argentinian și cel românesc. Astfel, publicul va putea asculta tangouri tradiționale de Carlos Gardel, Alfredo Le Pera, Sebastian Piana, orchestrate unitar ca sonoritate pentru acest cvintet, alături de câteva piese celebre din repertoriul de tango românesc.” (Analia Selis)
„În luna martie este celebrată pretutindeni feminitatea. Ne dorim să onorăm acest moment prin seducătorul tango, un gen muzical ce transmite multă emoție și ardoare, prin urmare cea mai frumoasă declarație de iubire pe care o puteam adresa publicului nostru.” (Răzvan Suma)
„Este un moment extraordinar pentru Ora de Tango să poată aduce în fața băimărenilor un act de cultură de o calitate și frumusețe deosebite. Această muzică, acest dans sunt cu adevarat speciale, trezind în noi emoții profunde. În iunie împlinim 5 ani de cand promovăm tangoul argentinian în Baia Mare și am reușit să creștem o comunitate care dansează pe această muzică cu un istoric impresionant. Un concert cu momente de dans care nu trebuie ratat” (Oana Horotan – fondator Ora de Tango)
Invitați speciali în fiecare concert vor fi dansatori renumiți de tango din toată țara: Laura Iaru și Csongor Kicsi, în Dumbrăveni, Ploiești și București; Ioana Lascu și Horia Calin Pop, la Satu Mare, Zalău, Bistrița și Cluj-Napoca; Oana-Maria Horotan și Adrian Moș, la Baia Mare, Cristina Daju și Alex Apetrei, la Lugoj și Timișoara.
CD-ul „Piazzolla – O poveste autentică”, semnat de membrii ArgEnTango, va fi disponibil în foaierul Teatrului. După concert, va avea loc o sesiune de autografe.
ArgEnTango continuă și anul acesta parteneriatul de susținere a HOSPICE Casa Speranței, singura fundație care oferă servicii gratuite de îngrijire paliativă bolnavilor incurabili din România. Concertele din cadrul turneului Tradițional vor contribui la sprijinirea acestei cauze.
Ansamblul ArgEnTango este alcătuit din Analia Selis (voce), Răzvan Suma (violoncel), Mariano Castro (aranjament muzical si pian), Omar Massa (bandoneon) și Rafael Butaru (vioara).
Se vor pune în vânzare două categorii de bilete:
Publicul larg – 50 RON
Elevi și studenți (pe baza carnetului de student/elev vizate la zi) – 30 RON (număr limitat de locuri)
Biletele sunt disponibile la casieria Teatrului Municipal Baia Mare. Programul casieriei este: Luni-Sâmbătă: 12:00-13:00 și 18:00-19:00, Duminică: 18:00-19:00.