Liceul de Arta din Baia Mare are parte, zilele acestea, de oaspeti de seama din Italia, Franta si Spania, in cadrul proiectului Grundtvig – „Arta insufleteste Europa”. Oaspetii nu au venit doar in vizita, ei urmand sa sustina doua concerte, la care sunt asteptati sa participe toti baimarenii iubitori de muzica.
Delegatii din trei tari europene si-au dat intalnire in Baia Mare, in cadrul unui proiect care isi propune sa insufleteasca Europa prin intermediul artei. In cadrul proiectului, vor fi organizate doua concerte, in Sala Rotary a Liceului de Arta, unde intrarea publicului va fi libera.
„Proiectul are in prim-plan atat pastrarea traditiilor, cat si cunoasterea obiceiurilor tuturor celor patru tari participante. Oaspetii se simt foarte bine. Vor urma doua concerte impreuna, unul dintre ele va avea loc azi, in care ei vor fi prim-solisti. Una dintre profesoare va canta piese din folclorul maramuresean, iar maine va fi un concert in care noi vom avea partea principala”, a spus Cristina Nemes Bota, directorul Liceului de Arta Baia Mare.
Astazi 20 mai, incepand cu ora 17:00 este programat sa aiba loc un concert al cvartetului de clarinete, format din Elena Biosca Bas, Claudia Camarasa Fort, Sergi Bayarri Sancho si Charles Castellar Camarasa, un recital sustinut la chitara de Daniele Foti, cat si un duet sustinut de Christine Rey – voce si Phillipe Rey – pian electric. De asemenea, Casandra Hausi, castigatoarea trofeului „Maria Tanase”, va sustine un recital.
In cadrul concertului de vineri, programat tot pentru ora 17.00, vor urca pe scena aceiasi artisti. Totodata, vor sustine recitaluri Corul „Prichindel”, Corul „Madrigaletto” si Orchestra „Rivulus Dominarum”.
Sursa: Andrei Gherghel