Vezi VIDEO
Doar o zi a mai ramas pana la concertele de Revelion din Piata Revolutiei din Baia Mare, iar artistii care urmeaza sa urce pe scena au inceput repetitiile. Narcisa Suciu, venita din “tara lui Mos Craciun”, nici nu si-a despachetat bine bagajele ca a si fugit la microfon. E nerabdatoare sa-si intalneasca fanii si promite multa distractie alaturi de cei de la Gasca de Acasa, desi a recunoscut ca are emotii mari.
“Turai, turai, turai, turai ma” se aude din locul in care Narcisa Suciu si Gasca de Acasa repeta de zor pentru concertul din noaptea dintre ani ce urmeaza sa-l sustina in Piata Revolutiei. Veseli si dezinvolti, printre piese fredonate, glume si amintiri, artistii au marturisit pentru eMaramures ca sunt nerabdatori sa ofere baimarenilor o cantare speciala de Anul Nou, din care nu vor lipsi cele mai tari piese.
“Intotdeauna pe la cantari si acuma la cele de colinzi pe care le-am avut cineva striga «Campuri Aurii!» Si cum nu e multa zapada, merge”, a spus razand Narcisa.
Narcisa Suciu este o artista cunoscuta pentru modul dezinvolt de a se manifesta in fata publicului. Totusi, atunci cand vine vorba de concertele sustinute acasa, devine mult mai sensibila si se emotioneaza usor.
“De abia astept. In mod normal eu nu am emotii foarte mari. Constientizez ce se intampla si ma concentrez in asa fel incat sa pot sa-mi fac treaba, dar intotdeauna acasa e cel mai greu. Sunt rude, fosti colegi de scoala, vecini si e mai greu. Cred ca o sa am emotii“, a marturisit Narcisa Suciu.
Prin intermediul eMaramures, artista baimreanca a tinut sa le transmita fanilor un mesaj.
“Sa veniti in noaptea de Revelion sa cantam impreuna ca sa putem sa trecem in Noul An cu veselie. La ora 00:00 o sa fiu pe scena, asa ca o sa am un an plin, pe urma”, a spus zambind Narcisa.
Alaturi de Narcisa Suciu si Gasca de Acasa pe scena amplasata in Piata Revolutiei vor concerta, incepand cu ora 22.30, Alexandra Ungureanu si Crush.
Sursa: Diana Grad