Vezi VIDEO
Vezi VIDEO editat
Arhiplina a fost Catedrala Episcopala Ortodoxa „Sfanta Treime” din Baia Mare aseara, 6 decembrie, la concertul de colinde ”Sus la Poarta Raiului”. In apropierea sarbatorilor de iarna, cantareti de muzica populara din Baia Mare, dar si din alte parti ale tarii le-au oferit baimarenilor o intepretare de exceptie a colindelor traditionale si a celor mai recente deopotriva. Baimarenii, veniti in numar mare sa asiste la spectacol, au cantat alaturi de interpreti, facand sa rasune impresionantul lacas de cult.
Nastacuta Iuga, Voichita Nemes sau Mariana Deac alaturi de membri din Ansamblul Folcloric National ”Transilvania” au fost doar cativa dintre cei care le-au cantat baimarenilor. Spatiul in care s-a desfasurat concertul de colinde a fost unul special, iar interpretarea colindelor i-a facut pe multi sa cante alaturi de cei aflati pe scena improvizata in fata altarului.
”Acest concert a luat fiinta cu 6 ani in urma, la invitatia personala a Preasfintitului Iustin Sigheteanul. Noi ii multumim pe aceasta cale ca ne-a dat prilejul sa colindam intr-un spatiu sacru si sa recreem atmosfera arhaica si arhetipala care a fost la inceputuri si care se mai regaseste in cateva sate din Maramuresul voievodal, in Tara Lapusului si in cateva zone folclorice ale tarii”, a punctat Iuliana Dancus, director al Ansamblului ”Transilvania”.
La concertul de colinde au luat parte si cativa elevi ai Scolii Populare de Arta ”Tudor Jarda” Cluj-Napoca, filiala Dej, alaturi de profesorii lor. Pe langa colindele traditionale, acestia au interpretat si cateva cantece de Craciun moderne.
”Am venit cu cinci colinde frumoase, le-am ales special sa fie si colinda laica prezenta, si colinda moderna, si colinda interpretata liber, ca si o hora rara, dar si colinda ritmata. Am venit sa va spunem ca «De trei zile tot venim, n-auzim cocosi cantand», am venit sa va colindam «Doamne ler, Domnului Doamne», am venit sa va aducem colinda din Valea Somesului «Asta seara nu se canta, asta seara se colinda»”, a spus unul dintre interpreti, Felix Galan.
Evenimentul a fost organizat de Ansamblul Folcloric National ”Transilvania”, in parteneriat cu Episcopia Ortodoxa a Maramuresului si Satmarului, Consiliul Judetean Maramures, Consiliul Local si Primaria Municipiului Baia Mare.
Un alt concert de colinde va avea loc duminica, 9 decembrie, de la ora 17.00, la Catedrala Episcopala ”Sfanta Treime” din Baia Mare. Cei prezenti vor putea urmari corul “Angelli” al Seminarului Teologic, dar si numerosi alti invitati care vor fi prezenti la eveniment.
Sursa: Gabriela Kuhajda